Nicolae Oacă

Amintiri din cercetare, 1968-1998

În 1968 terminam facultatea Electronică și Telecomunicații și primeam repartiție guvernamentală la ICTc, Institutul de Cercetări în Telecomunicații, la Laboratorul de Transmisiuni Telefonice cu sediul la acea vreme, pe Calea Griviței, la Chibrit. Tot în același an și tot prin repartiție guvernamentală venea și Alexandru Anton la laboratorul Radiocomunicații. Prima persoană din ICTc cu care am intrat in contact a fost dna, tovarășa pe atunci, Elena Bologa, serviciul Personal, care a venit acasă să amintească să mă prezint la locul de muncă. Luni 2 septembrie 1968 mă prezentam la ICTc, la laboratorul TT, Transmisiuni Telefonice, prima persoană cu care am avut de a face fiind dnul, tovarăș pe atunci, Heinrich Sinnreich, șeful de laborator de atunci, împreuna cu care am avut o discuție introductivă cu dl. Sofronie Ștefănescu, director științific. Încă de la început dnul Sinnreich m-a întrebat ce limbi străine cunosc, iar la răspunsul meu – franceză și rusă, mi-a zis, că franceza fiind limbă maternă, trebuie să ma apuc să învăț limbi străine, că nu prea știu. Și așa m-am înscris, chiar în aceiași toamnă, la Universitatea Populară, la limba engleză. Ceva mai târziu, peste 4 ani am continuat cu germana fără prea mari succese, deși după 1990 m-am înscris și la Goethe Institut. Tot dnul Sinnreich mi-a îndrumat primii pași în cercetare – studiul circuitelor cu tranzistoare (amplificatorul cu sarcină divizată extrem de drag atunci dlui Sinnreich, …). Apoi am reînceput să aprofundez filtrele electrice, cartea dlui Sofronie Ștefănescu Filtre Electrice, cu care făcusem cunoștiință ceva mai înainte, în timpul elaborării lucrării de diplomă. Cu această ocazie am făcut cunoștiință cu mașina de calcul Rheinmetall (?) pentru calculele cu mai multe zecimale (6) necesare la proiectarea filtrelor. Mașina de calcul era una mecanică și destul de voluminoasă și zgomotoasă, care emitea un ”gaz”, probabil provocat de descărcările electrice.

Prima lucrare la care am participat, șef de lucrare fiind dnul Heinrich Sinnreich – RVUN1, repetorul cu impedanță negativă, experimentat la Direcția de Telecomunicații București, centralele Dorobanți și Vitan, din partea DTMB participând ing. Niculina Iliescu și care se monta pentru refacerea semnalului pe liniile telefonice mai lungi, din belșug la acea vreme.În anul 1971 (?) ICTc avea să se mute la ultimele două etaje ale noii clădiri construite lângă Palatul Telefoanelor pe str. Matei Millo, în centrul orașului, cu care ocazie se și organiza pe laboratoare, colective.

Palatului Telefoanelor si cladirea ICTPc în anii 1980. Curtoazie Agerpress.

ST60, sistemul cu 60 de căi telefonice, a ‘întărit’ contactul cu filtrele, în cadrul procesului de asimilare la IEM, Întreprinderea Electromagnetica. Reglajul filtrelor de cale, proiectate cam la limită, a fost o încercare a răbdării. Probabil că de aici mi se trage formația de ”circuite pasive”. Pe lângă filtre electric am studiat și circuitele egalizoare, fixe și variablile, unul din primele egalizoare find probabil egalizorul Oswald, cu acțiune întro bandă limitată. Am continuat cu egalizoare variable care se montau în bucla amplificatoarelor. Pe la începutul anilor 70, am început să proiectez circuitele pasive, egalizoare preponderent cu ajutorul calculatorului – limbaj FORTRAN, fiecare instrucție fiind perforată pe o cartelă, întregul program fiind un teanc de cartele pe care îl duceam la unul din calculatoarele existente la cea vreme (CFR, Piața Amzei, Casa Scânteii, ..). Îmi amintesc că așteptam cu nerăbdare, după amiaza, rezultatul rulării – pentru a-i ruga pe operatori sa-l mai ruleze cât sunt acolo pentru a fi sigur că nu se strecura vreo eroare (tipărire, cartele cu inserții de lemn, transparente, etc.). Fără proiectarea asistată de calculator nu ar fi fost posibilă proiectarea egalizării la sistemele de mare capacitate pe cablu coaxial.

Marea provocare a fost proiectarea sistemului cu 900 căi folosind ca mediul de transmisie cablul coaxial, la care cerințele de egalizare erau deosebite, +/-0,1dB pentru o secțiune de 4km (circa 40 dB atenuare), adică 0,5%, care, evident, a fost făcută pe calculator și care a devenit și subiectul lucrării de doctorat. În toamna anului 1979 instalam împreună cu o echipa puternică din laboratorul TT, traseul coaxial Dej – Bistrița (Cluj). Se lucra de dimineața până seara, timp în care nu prea se mânca, iar la nemulțumirile noastre cauzatede foame în timpul zilei, dnul Sofronie Ștefănescu ne amintea de privilegiu de a avea ”aer pe dolari”, aluzie la faptul că eram toată ziua pe teren, pe cămp în aer curat, cuvele fiind instalate din 4 în 4 km. Numai după ce s-a terminat de instalat tot traseul și s-a măsurat cap-cap și s-a constat că egalizarea s-a înscris în norme am primit referatul pentru a putea susține public lucrarea de doctorat. Ceilalți referenți deja îmi dăduseră referatele și acordul pentru susținerea lucrării de doctorat pe care aveam să o susțin în decembrie 1979. A urmat apoi sistemul cu 2700 căi.

Prin anii 80 au apărut calculatoarele de birou fabricate în România. Am fost fericitul posesor al primului calculator adus în institut chiar de mine datorită unei relații a domnului Sofronie Ștefănescu. Avea o unitate de floppy disk de 16 inch de 64kB!!! A urmat calculatorul Robotron, fabricat în Germania de Est, cu display verde și o imprimantă cam jumătate din birou, instalat, parcă în locul și pe biroul lui Vladimir Rădulescu. Evident noile calulatoare au cerut noi limbaje de programare – Pascal, Basic, etc.

Acestea au fost și începutul ”colaborării” cu dnul Sofronie Ștefănescu în proiectarea filtrelor de radiofrecvență (70 MHz, etc.) și Victor Simulescu, de la laboratorul Radio, cel care realiza practic filtrele.

O provocare deosebită a fost sistemul PCM cu viteza de 8448 kb/s – de data aceasta proiectarea egalizării, tot pe calculator, fiind făcută în domeniul timp. Principala provocare a sistemului de 8Mb/s, în afară de egalizare și legată de egalizare, a fost găsirea unui mediu de transmisie adecvat, cablul simetric clasic cu izolația din hârtie nefiind propice (atenuare mare și dependentă de umezeală, diafonie, variabile în timp în funcție de umiditate, etc.). De aici și căutarea unor perechi cât mai bune prin canalizația DTMB, de care Adrian Popescu își aduce aminte cu nostalgie (”gândaci cât palma”, pe care eu nu mi-i amintesc, dar în schimb îmi amintesc manșoane deschise (Ghencea) pentru a alege perechile, chesoane inundate cu apa). Din spusele lui Victor Simion, mare rapidist, umblam cu scara (pentru coborât în cheson) și prin tramvaie. Nevoia unui mediu de transmisie adecvat a dus la încercarea de a produce la FCME, fabrica de cabluri, un cablu PCM (distanța dintre fire mărită, izolația din plastic expandat), lipsa unei tehnologii adecvate (izolație din plastic expandată) fiind una dintre problemele majore. Timpul avea sa o rezolve rapid prin înlocuirea cuprului cu fibra de sticlă.

Un ultim sistem a fost cel care permitea introducerea a încă unei căi telefonice peste legătura telefonica din banda de bază (0,3-3,4 KHz), problema principală find acumulatorii care să alimenteze echipamentul de la abonat.

După 1989 lucrurile s-au cam schimbat – nu s-au mai elaborate echipamente ci specificații tehnice, etc. După absolvirea Canadian MBA Program din 1996 am introdus în planul institutului prima lucrare cu caracter economic – o strategie de guvernare pentru telecomunicații, cu intenția de a creea o nouă linie de activitate, iar la refuzul conducerii de a dezvolta o astfel de activitate am părăsit institulul în iunie 1998 plecând la RomTelecom.

ICTc – instituție de înaltă ținută academică

Institutul avea o bibliotecă în care se găseau cărți și reviste (Bell Labs, etc.) în care puteai găsi rezultatele cercetărilor pionerilor din domeniu. După 1980 revistele din vest au cam disparut rămânând cele rusești. Mutarea în clădirea nouă construită lângă Palatul Telefoanelor pe strada Matei Millo, dar mai ales trecerea la cercetarea echipamentelor de mare capacitate (900 căi) a condus la o nouă abordare – cercetătorii trebuiau să iasă la tablă și să povestească ce fac, cum fac, etc. Astfel au apărut primele ”Power Point”-uri pe hărtie de desen (100/70 cm) și nevoia de ”carioci”, pregătirea presupunând un efort de sistematizare. Prezentările erau însoțite de întrebări exigente astfel că trebuia să fii bine pregătit pentru a le face față. Mai toți cercetătorii au trecut pe rând la tablă, aceasta fiind o modalitate de a pregăti lucrările din plan, contribuind pe lângă studiul individual la formarea cercetătorilor. La incept ușor stresante, prezentările au început să placă devenind locul de dezbatere a lucrărilor, a modului de abordare, de continuare.

Rezultatele cercetării noastre erau publicate în revistele existente la acea vreme, dar publicarea cerea sistematizare, coerență, sinteză. Elaborarea tezei de doctorat era însoțită de articole publicate de regula în revistele noastre. Toți cei care am trecut prin institut am învățat că toată viața trebuie să citești, să te documentezi, să fii informat. Am mai învățat să analizăm lucrurile și apoi pornind de la analiză, situația existentă, să creem ceva nou (”Analiza și sinteza circuitelor”).

Astfel, toți cei care au ”trecut” prin institut au fost marcați pentru restul vieții, prestațiile lor în alte locuri de muncă fiind deosebite si apreciate beneficiind de ”școala” ICTc.

La INSCC in 1998 cu ocazia vizitei și prezentării făcute de dl. Heinnrich Sinnreich alături de Sofronie Ștefanescu, Mircea Kizic, Luminița Filip (jos) precum și Ioan Dobre, Ion Stănciulescu și colegi de la laboratorul Comutație.

Laboratorul de Transmisiuni Telefonice

Laboratorul TT cuprindea mai multe colective, dintre care singurul care și-a păstrat specificul și denumirea mult timp a fost colectivul de Circuite Pasive din care am făcut parte. Alte colective – echipamente de linie, echipamente de multiplexare, și ulterior echipamente digitale. De regulă, șefii de lucrări se găseau în aceste colective.

Fotografia a fost făcută în camera mare, in spate observându-se ramele sistemelor de multiplexare și de linie pe cablu coaxial pentru 900 sau 2700 căi. Alaturi de H. Sinnreich,  M. Constantinescu,  Ad. Dan, Ad. Popescu, G. Lungu, C. Sandulache, Al Serbanescu, C Pașcan, E. Barceanu (în picioare), C. Sofronie, V. Rădulescu, E. Guran (pe scaune).

Colectivul de Circuite Pasive

Toți cercetătorii acestui colectiv foloseau calculatorul electronic în proiectarea circuitelor pasive și toți știau să proiecteze filtre electrice.

Domnul Alexandru Șerbănescu a fost primul șef al acestui colectiv și specialist in filtre electrice, desigur proiectate asistat de calculator. Mircea Constantinescu a fost cel care a realizat egalizorul magistral format din celule Oswald cu acțiune în bandă limitată pentru echipamnetele de linie pentru 900 și 2700 căi. Constantin Șofronie, ”Sofronica” după grija pe care o arata oglinzii și coafurii, se specializase în filtre cu cuarț, iar Luminița Filip pe lângă filtre era, dintre noi, cea mai apropiată de circuitele active și transmisiunile digitale. Laboratorul avea și muncitori și tehnicieni care ne ajutau în realizarea practică a circuitelor, uneori la măsurători. Constantin Pașcan, technician, Ghiță Dan, muncitor, realizau circuitele proiectate de cercetători (placă cu cose sau pe sticlotextolit), ajutau la măsurători în laborator sau în experimentare. Rădulescu Vladimir, muncitor, o prezență insolită, dedica cea mai mare parte din timp activității politice în ultimii ani. Costin Ana executa bobinajele simple (ferite) pentru circuitele pasive. Manea Veronica, muncitor, își făcuse o pasiune din activitatea corală. La sfârșit de săpămână în timpul verii mergeam, aproape toți, la ștrandul Telefoanelor unde aveam închiriat un teren de tenis pe beton timp de două ore chiar în miezul zilei. În timpul săptămânii mai jucam câtodată tenis de masa, unde performeri erau Mircea Kizic, Cornel Ciolacu, Vasile Stoica sau Ioan Stoican. Se organizau chiar și campionate. Imi amintesc că întro după amiază, când se ”încinsese” jocul de tenis, m-am descălțat – pantofii cu talpă de piele alunecau pe mozaicul din fața celor doua lifturi de la etajul 7. La un moment a ieșit de pe ușa secretariatului dnul Sofornie Ștefănescu pentru a pleca spre casă. Dânsul a rămas uimit de ținuta mea sportiva – desculț – neînțelegând probable că pasiunea sportivă nu ține seamă de …

Alături de Mircea Constantinescu, Luminița Filip, Constantin Șofronie (sus), Dan Ghița, Veronica Manea (mijloc) și Constantin Pașcan (jos).

Nicolae Oacă, laborator TT, colectiv Circuite Pasive, 1968-1998

București, august 2015

Scrieti lui Nicolae Oaca la nicolae_oaca@yahoo.com